luni, 4 aprilie 2022

Din nou despre apă

Zilele trecute am recitit câteva pasaje dintr-o carte pe care o aveam demult în bibliotecă. Este vorba despre cartea "Favisan – o nouă filosofie de viață" a dnei Virginia Faur. Cartea e plină de sfaturi utile, dar mie mi-au atras atenția acum cele legate de apa noastră cea de toate zilele.

                                                                            sursa foto: pexels.com

Mai jos, redau și pentru voi textul, așa cum este redactat în carte, iar concluziile vi le trageți singuri. Eu știu sigur că lectura acestor rânduri m-a făcut să găsesc în sfârșit răspunsul la întrebarea pe care mi-o puneam în articolul de aici.

              

Virtuțile apei

Purifică organismul

Dacă nu beți suficientă apă (2 – 3 litri pe zi), sângele se îngroașă, circulația devine greoaie, inima și rinichii sunt supuși unui efort suplimentar. Lipsa apei poate conduce la formarea pietrelor la rinichi și la apariția infecțiilor urinare. Bei apă, îți cureți organismul, căci apa este cel mai bun solvent al reziduurilor celulare.

Constipația este suferința celor cu o dietă preponderent carnată. Cauza principală este lipsa fibrelor de celuloză din alimentație, lipsa mișcării și a apei. Cât de greșită este parerea că “mănânc bine, mai mereu cu carne, să mă țină la stomac”. Asta înseamnă o digestie îngreunată, îndelungată, înseamnă suferință, înseamnă boală, care va răbufni, mai devreme sau mai târziu, urmarea ignoranței celui ce-și neglijează sănătatea în favoarea gustului.

Dacă suferiți de constipație, beți 2 – 3 pahare cu apă calduță dimineața, imediat ce v-ați dat jos din pat. Continuați apoi să beți apa necesară în timpul zilei. Și, desigur, nu neglijați clisma.

Stimulează sistemul imunitar

O bună circulație a sângelui este necesară atât menținerii sănătății, cât și procesului de vindecare. Sângele, prin globulele sale albe, fagocitează microbii, virușii și bacteriile. Aceste celule fagocitare au nevoie de apă. Orice fel de infecție –începând cu răceala, gripa și terminând cu cele cronice – dispare dacă se bea un pahar cu apă la fiecare 15 minute. Aceasta ajută sistemul imunitar să lupte cu boala. Lipsa apei din organism produce febră prin deshidratare.

Limpezește mintea

Apa este strict necesară sistemului neural prin faptul că stimulează gândirea. Lipsa de apă conduce la oboseală, dureri de cap, scădere a capacitații de concentrare. Aceasta, întrucât creierul se compune din 85% apă. Țineți minte! Când se întâmplă să rămâneți încurcat în fața unei probleme sau în fața hârtiilor de birou, sorbiți un pahar mare cu apă. Noi idei vă vor inunda mintea și va veți simți înviorat.

Instalează buna dispoziție

Persoanele predispuse la nervozitate vor avea un mare beneficiu dacă beau suficientă apă. Dacă simțiți oboseală, depresie, mânie sau nervozitate, un pahar mare cu apă vă va schimba dispoziția. Absența apei din organism conduce la nervozitate, insomnie, somn superficial.

Apa înnobilată cu plante vindecă

Baia caldă cu plante deschide porii și ajută la îndepărtarea reziduurilor din corp, liniștește nervii și activează circulația sanguină, deopotrivă. Un ceai din plante are înzecite efecte benefice asupra organismului, comparativ chiar cu apa de izvor, nemaivorbind de medicamente. Și iată de ce. Preia principiile active din plante, care se comportă ca un ferment pentru sistemul imunitar, astfel, înzestrat cu o “armată” eficientă, organismul se poate apăra de cele mai îngrozitoare boli. Este o realitate de care nu țineți seama, luați cu graba, de cele mai multe ori din ignoranță, în schimb preferați să înghițiți pilule. Acestea nu rezolvă cauza, ci suprimă doar simptomul.

Așadar, iată cum e bine să procedăm: 2 pahare cu apă să consumați dimineața, pe stomacul gol, pentru pregătirea digestiei; 2 pahare între marele dejun și masa următoare, 2 pahare după-amiaza. Nu e bine să se bea lichide înainte de culcare, că alungă somnul. Să nu fie prea rece, deoarece solicită un efort suplimentar din partea organismului spre a-l încălzi la nivel de asimilare și îngreunează alte funcții; să nu fie nici prea fierbinte, deoarece distruge enzimele digestive și irită stomacul.

Ce fel de apă bem?

Cu ani în urmă, puțurile, fântânile, dădeau o apă curată, neinfestată. Odată cu creșterea consumului de carne și dezvoltarea zootehniei, omul a contribuit, cu o rară inconștiență, la murdărirea apelor cu dejecții animale și umane. Față de apa de la robinet, ca și față de cea provenită din puțurile de mică adâncime, se cuvine să avem rezerve. Ideal ar fi ca și mâncarea și ceaiul să se prepare cu apă bună. În această situație, organismul preia toate principiile active ale plantelor. Preparate, însă, cu apă compromisă, de robinet să zicem, prin fierbere se distrug doar microbii și virușii și se degajă, partial, clorul. Metalele grele și alte toxine (nitriți, nitrați, amoniac, detergenți) rămân în apă.

Bioflavonoidele și pectinele din plante absorb aceste toxine, ferindu-vă de riscul îmbolnăvirii. Nu-i totul fierberea. La fel se întâmplă cu mâncarea. În loc să-și exercite rolul detoxifiant în organism, ele se consumă în anularea toxinelor din apă. E limpede, sper, de ce este necesar să folosim apă bună în toate ocaziile. Cât despre apele minerale, în ciuda publicității, ele n-ar trebui consumate decât în 2 – 3 cure pe an, a câte 1 – 2 săptămâni, sau chiar deloc. Nu există, însă, nici o restricție la apa vegetală sau sucul de legume și fructe. Acestei “ape”, noi îi acordăm o atenție specială. Este un aliment complet. Fiind trecută prin filtrul plantei, este lipsită de constituenți nocivi, fiind încărcată cu substanțe biologic – active (vitamine, enzime, oligoelemente) și energie.

Ce fac orășenii?

Dacă nu dispuneți de o sursă de apă de la peste 100 m adâncime, vă ofer cîteva soluții de purificare:

Expuneți apa la soare, căci lumina este un excelent dezinfectant și energizant. La fiecare litru de apă, adăugați o linguriță pudră de argilă de băut. A doua zi, sau chiar după 2 – 3 ore, veți avea o apă bună.

Dacă nu aveți argilă, puneți o lingură suc de lămâie pentru fiecare litru de apă sau o bucată de cărbune de lemn.

Apa fiartă și răcită nu rezolvă neajunsul apei compromise. Prin fierbere, se distruge energia sa electromagnetică, drept pentru care trebuie reîncărcată. Cum procedăm ? Introducem un cristal transparent, de 2,5 cm, în 4 litri de apă. Peste noapte, câmpul de energie al apei crește de 100 de ori. Oricine bea această apă își transferă, sieși, valențele sale energetice.

Atenție la robinet!

Vincent, autorul teoriei bioelectrice, susține: “Dacă apele poluate de germenii microbieni provoacă hecatombele infecțioase bine cunoscute, apele poluate, transformate în mod artificial în ape potabile (de exemplu apa de la robinet) sunt în progresie constantă generatoare de maladii “ale civilizatiei”: ateroscleroză, nevroze, diabet, artroze și în special cancer.“ El le găsește explicația în cei trei parametri vitali: cifrele pH, ale potențialului de oxido-reducere și al rezistivității.

Rețineți ! Pornind de la apa robinetului, profesorul Lepir și-a preparat vaccinul antipoliomielitic. Toxinele care se infiltrează în apă nu neutralizează nici bacteriile, nici virușii, cum susțin unii, ci se cumulează, sporind răul ce ni-l fac.

 


luni, 21 februarie 2022

Apa de turmeric si miere

Am descoperit recent ca un remediu excelent, ce amelioreaza simptomele racelii si ale gripei, tusea persistenta, dar si unele alergii si alte diverse probleme de sanatate, este apa cu turmeric si miere, bauta dimineata, pe stomacul gol.

Turmericul are rol antibiotic, antioxidant, antibacterian, antifungic si antiinflamator. Este un remediu grozav, ce amelioreaza gastritele si stimuleaza buna functionare a sistemului digestiv in general, scade colesterolul, lupta impotriva dementei senile (inclusiv impotriva bolii Alzheimer) si are dovedite proprietati anticancerigene.

Mierea este un antibiotic natural, iar mierea noastra romaneasca s-a dovedit prin studii de laborator ca are o capacitate antibiotica mult mai puternica decat celebra miere de Manuka. (vezi sursa aici: https://www.edumedical.ro/cercetatori-romani-mierea-romaneasca-efect-antibacterian-mai-puternic-decat-mierea-de-manuka/).

Apa de turmeric si miere se recomanda a se bea in fiecare dimineata, pe stomacul gol.


                                                                             sursa foto: pexels.com

Ingrediente: 225 ml apa calduta, ½ lingurita turmeric pudra, 1 lingurita miere, ¼ lingurita piper negru proaspat macinat

Mod de preparare: Intr-o ceasca se amesteca turmericul si mierea pana se omogenizeaza bine. Se toarna apoi apa calduta (nu trebuie sa fie mai calda de 40 ̊ Celsius !!!). Se amesteca din nou, iar la sfarsit se pune si piperul proaspat macinat. Piperul este optional, dar el face ca principiile active din turmeric sa fie mai bine asimilate de catre organism.

 

marți, 8 februarie 2022

Detoxifiere cu legume din camara

Ne apropiem de sfarsitul iernii, asa ca putem folosi timpul ramas pentru o cura de detoxifiere cu legumele pe care le avem prin frigider sau camara:

  • USTUROIUL - pe langa efectul antibiotic pe care il are, usturoiul este si un excelent diuretic natural, scapandu-ne de apa in exces pe care o avem in organism si de toxinele acumulate. 




  • RIDICHEA NEAGRA - este foarte buna pentru detoxifierea ficatului si a sistemului digestiv. Totodata stimuleaza functionarea vezicii biliare si combate anemia.


  • ARDEIUL IUTE - pentru cei ce nu au probleme cu stomacul, ardeiul iute inclus in alimentatia zilnica poate fi de mare ajutor pentru stimularea metabolismului.



  • MORCOVUL - foarte bogat in provitamina A, purifica organismul. Cel mai indicat este sa ii consumati cruzi, in sucuri sau in salate.



  • BROCCOLI si CONOPIDA – ambele sunt arace in calorii, dar bogate in antioxidanti si fibre. Datorita continutului ridicat de fibre, imbunatatesc activitatea tractului intestinal si elimina toxinele acumulate in timpul iernii. Se pot consuma zilnic, fierte in abur sau la cuptor.

surse foto: pexels.com, pixabay.com

vineri, 20 august 2021

Mască cu banană pentru ten cuperozic

Astăzi vreau să vă împărtășesc rețeta unei măști pe care o folosesc săptămânal in ultima vreme. Este vorba despre masca cu banană pentru ten cuperozic.

Ingrediente:

  • 1 banană mică
  • 1 linguriță miere (preferabil bio)
  • 1 linguriță lapte min. 3,5% grăsime
  • 1 linguriță ulei de migdale dulci
  • 1 lingură amidon



Preparare:

Banana o decojiți și o faceți piure cu o furculiță sau cu presa pe care o folosiți la pireul de cartofi. Ideea e să obțineți un piure cât mai fin, fără cocoloașe.

Într-un bol separat amestecați mierea, laptele, uleiul de migdale dulci și amidonul. Apoi adăugați din piureul de banană, amestecând până obțineți o pastă pe care să o puteți întinde pe față, fără să curgă. Ar trebui să adăugați cam 2 – 3 linguri de piure de banană.

Folosire:

Vă demachiați bine, apoi întindeți pasta pe față, gât și decolteu. Lăsați să acționeze timp de 20 minute, după care îndepărtați masca cu apă călduță.

Beneficii:

Ingredientele din masca cu banană pentru ten cuperozic au acțiune benefică asupra tenului cuperozic, uscat, ridat și ofilit. Folosită regulat ( 1 dată / săptămână), masca îmbunătățește semnificativ aspectul tenului, acesta devine mai fin, cu riduri estompate și mai luminos, cu vinișoare mult mai puțin vizibile.

joi, 8 iulie 2021

Un ceai minune

Pandemia ne-a fortat sa cautam si noi metode de preventie, altele decat cele oferite de medicina clasica sau de catre infloritoarea industrie a suplimentelor nutritive.

Asa se face ca am descoperit o noua reteta de ceai minune, un ceai de vara, foarte racoritor, parfumat si – zic eu – bun la gust.

Reteta contine – pe langa apa, evident – doar 2 ingrediente: foi de dafin si cuisoare.

Iata reteta ceaiului minune:

Ingrediente: 4 cuisoare, 3 foi de dafin, 400 ml apa

Preparare: Intr-o cana se pun cuisoarele, dafinul si 400 ml apa clocotita. Se acopera si se lasa la infuzat 30 min. Apoi se strecoara, se raceste si se savureaza incet. ☺

Se recomanda consumul unei cani pe zi, seara, inainte de culcare. Asta pentru ca foile de dafin sunt recunoscute ca un bun somnifer.

Ceaiul are nenumarate beneficii, cumuland proprietatile celor 2 plante. Iata cateva dintre ele:

FRUNZELE DE DAFIN



Proprietati:

  • Ajuta la prevenirea cancerului
  • Combat anxietatea
  • Adjuvante in diabet, controleaza nivelul zaharului din sange
  • Intaresc firul de par, combat matreata si mancarimile scalpului
  • Trateaza bolile respiratorii
  • Imbunatatesc digestia, au actiune antiinflamatorie
  • Ajuta la scaderea nivelului hormonului de stres din organism, induc somnul
  • Scad colesterolul rau (LDL) si trigliceridele
  • Reduc inflamatia articulatiilor, recomandate in artrite
  • Sunt o sursa bogata de vitamina A, vitamina C, vitamina B6, fier, potasiu, calciu si magneziu

Se recomanda a fi consumate inainte de culcare.

Contraindicatii: Nu trebuiesc consumate de catre cei care iau medicamente sedative, de catre femeile insarcinate sau cele care alapteaza.

 

CUISOARELE



Proprietati:

  • Combat halena
  • Intaresc firul de par, combat matreata
  • Trateaza acneea si cearcanele
  • Protejeaza ficatul
  • Imbunatatesc digestia
  • Au proprietati antibacteriene
  • Previn diabetul
  • Imbunatatesc sanatatea oaselor si densitatea acestora
  • Au proprietati anticancerigene, antiinflamatorii
  • Cresc imunitatea, ne feresc de raceli si infectii
  • Trateaza durerile de cap

Contraindicatii: Nu trebuiesc consumate de catre cei care iau medicamente anticoagulante, de catre femeile insarcinate sau cele care alapteaza

sursa foto: pixabay.com